Hapciu! – Cum folosim uleiurile esențiale ca remedii pentru alergiile de primăvară?

Începem prin a declara clar și răspicat că toți iubim primăvara. Iubim renașterea, culoarea, viața. Pe măsură ce natura renaște, peisajele încep să prindă culoare și soarele devine din ce în ce mai prietenos cu noi și simțim acea adiere de care avem nevoie. 

Dar, în același timp, acest sezon poate să fie unul care ne dă de furcă din pricina alergiilor specifice. Nasul înfundat, strănutul, rinoreea, senzația de mâncărime la nivelul nasului și al ochilor nu sunt cele mai plăcute ingrediente și poate că îți sunt cunoscute și ție. 

Cu fiecare floare și pată de culoare adăugată, aceste simptome devin din ce în ce mai frecvente, așa că îți vom oferi câteva sfaturi de folosire a celor mai eficiente tipuri de uleiuri esențiale pentru a le combate.

Cum folosim uleiurile esențiale ca remedii pentru alergiile de primăvară?

Alergiile pot avea mai multe forme, de la reacții la anumite flori sau plante și până la alergii care se manifestă pe parcursul mai multor luni. Uleiurile esențiale se pot utiliza ca tratament alternativ sau complementar pentru simptomele care ne dau de furcă în sezonul de primăvară. Te întrebi cum ai putea folosi uleiurile esențiale pentru a calma aceste simptome neplăcute?

Cele mai populare metode de folosire a uleiurilor esențiale în tratarea alergiilor de primăvară

1. Purificarea aerului din încăperi prin difuzare

Difuzarea uleiurilor esențiale este o metodă naturală recomandată de specialiști pentru beneficiile sale numeroase. Purificarea aerului este foarte importantă atât pentru sănătate, cât și pentru o stare psihică echilibrată.

Aromaterapia și difuzia uleiurilor ne ajută să calmăm simptomele alergiilor de primăvară care ne dau de furcă în această perioadă. Câteva picături de uleiuri esențiale difuzate ajung pentru ameliorarea simptomelor asociate alergiilor și a altor problemelor respiratorii. 

De asemenea, odată cu creșterea temperaturilor și nu numai, în interior pătrund particule din factori poluanți exteriori, dar pe lângă aceștia, există o serie de compuși chimici care provin din diferite părți, cum sunt produsele de curățenie sau mobilierul. Aromaterapia ne ajută să obținem un aer plăcut și sănătos eliminând acești factori.

2. Inhalarea cu ajutorul inhalatoarelor personale

Această metodă ne ajută să avem uleiurile esențiale aproape de noi tot timpul, fără a-i deranja pe ceilalți. În recipientul din sticlă se pune uleiul esențial dorit, iar inhalatorul îl putem păstra cât mai aproape de noi, îl putem pune în geantă, în buzunar sau pe birou.

Prin inhalare, uleiul esențial este absorbit în corp în proporție de 70-75%, acest proces ajutând la calmarea simptomelor care ne chinuie în alergiile de primăvară.

3. Aplicarea pe piele prin diluare

Câteva molecule de ulei esențial aplicate pe piele ajung să pătrundă în sânge, iar apoi să se răspândească în tot corpul. Dacă te confrunți cu probleme asupra pielii cauzate de alergii sau dermatite, eczeme, răni, iritații și dureri localizate, câteva picături de uleiuri esențiale diluate într-o bază purtătoare, te pot ajuta să scapi de aceste senzații neplăcute. 

Uleiurile esențiale ar trebui să fie aplicate diluate deoarece pielea poate avea anumite reacții la compușii chimici. Este important de notat faptul că uleiurile esențiale nu sunt solubile în apă, așadar apa nu funcționează ca bază purtătoare.

Ce uleiuri esențiale folosim pentru calmarea simptomelor cauzate de alergii?

  1. Uleiul esențial de lavandă

Lavanda este poate una dintre cele mai populare alegeri pentru paleta bogată de beneficii pe care le aduce. Ne calmează, ne liniștește, reduce inflamația și tocmai de aceea, uleiul esențial de lavandă este eficient în calmarea simptomelor date de alergii. 

Având proprietăți antihistaminice, uleiul de lavandă ajută la ușurarea simptomelor alergice prin curățarea cavităților respiratorii. Cum știm cu toții că imunitatea este foarte importantă, lavanda are beneficii asupra îmbunătățirii sistemului imunitar și te ajută să ții alergiile departe. În plus, dacă te confrunți cu erupții cutanate, această minune a naturii ar putea să fie salvatorul tău.

2. Uleiul esențial de mentă

Menta este una dintre cele mai versatile plante, care a fost cultivată încă din cele mai vechi timpuri. Având un miros plăcut, răcoros și multiple proprietăți, printre care antiinflamatorii, uleiul de mentă te va ajuta să respiri mult mai ușor, eliminând congestia nazală. Inhalat, acest ulei ajută la curățarea sinusurilor oferind o stare de relaxare și de liniștire, alinând alergia.

 3. Uleiul esențial de lămâie

Folosit în medicina ayurvedică de peste 1000 de ani, uleiul de lămâie este apreciat pentru beneficile sale antiinflamatoare, antioxidante și antimicrobiene. 

Câteva picături de ulei de lămâie te pot ajuta la curățarea sinusurilor și eliminarea congestiei nazale, principalele disconforturi create de alergii. 

  4. Uleiul esențial de cedru

Uleiul esențial de lemn de cedru are proprietăți antiinflamatorii, antispasmodice, antifungice, tonice, astringente, diuretice, sedative și insecticide. 

Cine ar fi crezut că uleiul dintr-un copac poate să acopere așa o paletă bogată de beneficii asupra sănătății? În medicina ayurvedică, uleiul de cedru a fost folosit pentru tratarea astmului. Astfel, datorită acțiunii decongestionante este o soluție foarte bună în tratarea alergiilor. 

5. Uleiul esențial de mușețel roman

Mușețelul roman este una dintre cele mai vechi plante medicinale și este supranumit medicul plantelor, având efecte pozitive asupra plantelor care cresc în apropierea lui. Știai că în prezent, la nivel mondial se consumă peste 1 milion de căni de ceai de mușețel zilnic? 

Datorită proprietăților sale antiinflamatorii, uleiul esențial de mușețel roman este eficient în tratarea inflamației mucoaselor nazale, iritației tractului respirator și simptomelor asociate sinuzitei. 

6. Uleiul esențial de ghimbir

Ghimbirul este folosit foarte frecvent în mâncăruri, fiind un condiment care oferă o aromă aparte preparatelor, dar având beneficii și asupra digestiei. 

Beneficiile uleiului esențial de ghimbir asupra sănătății sunt aproape identice cu cele ale ghimbirului proaspăt. De fapt, cea mai puternică formă de ghimbir este uleiul esențial, deoarece conține cel mai înalt nivel de gingerol. Cunoscut și ca uleiul de împuternicire, acesta este benefic și în tratarea alergiilor. 

7. Uleiul esențial de arbore de ceai

Uleiul esențial de arbore de ceai este derivat din planta australiană Maleluca alternifolia. Uleiul esențial de tea tree a fost documentat în numeroase studii medicale pentru calitatea sa de a ucide tulpini de bacterii, ciuperci și viruși. Uleiul esențial de arbore de ceai se dovedește un aliat puternic și în tratarea alergiilor sezoniere, având proprietăți antiinflamatorii. De asemenea, uleiul esențial de tea tree se poate utiliza pentru dezinfectarea casei, astfel eliminând potențialele reacții declanșate de produsele de curățenie.

Amestec pentru ameliorarea simptomelor cauzate de alergiile de primăvară

  • 3 picături de ulei esențial de lavandă
  • 3 picături de ulei esențial de lămâie
  • 2 picături de ulei esențial de mentă
  • 2 picături de ulei esențial de arbore de ceai

Știm cât de neplăcute sunt simptomele alergiilor și cât disconfort ne pot crea. De aceea te invităm să alegi cel mai potrivit ulei pentru tine, care în același timp să te ajute să calmezi stările neplăcute cauzate de alergii, dar și să te relaxeze și să îți înmiresmeze zilele de primăvară. 

Cum nu doar uleiurile trebuie să fie pure, ci și informațiile, ne poți contacta oricând ai întrebări, iar noi vom încerca să te ajutăm cu toate sfaturile de care ai nevoie. Te invităm să ne urmărești pe canalele noastre de social media pentru a fi la curent cu această pasiune comună care ne unește: aromaterapia. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *